sursa foto: worldarchery europe

European Youth Cup, prima manșă a competiției oficiale de tir cu arcul ce se desfășoară în această săptămână în Bulgaria, la Sofia, a ajuns la ziua meciurilor pe echipe.

Delegația României a avut programată în prima parte a zilei partida contând pentru sferturile de finală în cadrul diviziei de arc olimpic U21, masculin. Reprezentativa noastră, formată din Nectarios CONDURACHE, Patrick HRIȚCAN şi Tamaș MOREH, a întâlnit, de la ora locală 09:25, selecționata similară a Italiei, calificată în această fază de pe locul 2 cu 1931p.

După un start mai bun, sportivii noștri au fost nevoiți să se recunoască învinși până la final, încheindu-și evoluția după patru seturi, scor final, 6 – 2 (51-53; 55-52; 57-54; 51-47). Astfel, echipa masculină de recurve U21 s-a clasat pe locul 5 în clasamentul final al probei la această ediție.

În partea a doua a sesiunii, echipele mixte U18 şi U21 au intrat concomitent pe linia de tragere de la ora 14:45. Bors şi Graur au avut de înfruntat reprezentativa Belgiei, iar Sigmirean şi Moreh, pe cea a Sloveniei, ambele echipe fiind în faza optimilor.

Meciurile foarte echilibrate au condus la un final cu suspans, câștig de cauză având însă doar echipa mixtă U18 după victoria la tie-break, 5 – 4 (33-32; 31-27; 27-35; 34-28; T: 17-16 ) în fața Belgiei.

Echipa mixtă U21 a fost învinsă, de asemenea la tie-break, de Slovenia, scor 5 – 4 (30-32; 30-31; 35-33; 36-32; T: 19-14), după o revenire spectaculoasă a adversarilor de la 0 – 2. În urma acestui rezultat, echipa U21, formată din Tamaș MOREH şi Ștefania SIGMIREAN, şi-a încheiat parcursul în această competiție, obținând locul 9 în clasamentul probei.

Pe de altă parte, cei mai mici arcași din lotul tricolor, Bence BORS şi Daria GRAUR, şi-au continuat evoluția până în sferturile de finală, unde au întâlnit favorita nr. 1 a probei din competiție, Italia (loc 1 în calificări, 1318p.). Evoluția s-a încheiat după o luptă intensă pe panou până la final şi un scor, 5 – 3 (31-33; 31-30; 33-32; 34-34) în favoarea italienilor. Echipa mixtă U18 a încheiat concursul pe locul 6.

Practic, o dată cu disputarea acestor meciuri, România îşi încheie evoluția la această ediție a #EYC2025. Privind spre viitor, parcursul echipei României la Cupa Europeană de Tineret de la Sofia demonstrează că perseverența și munca susținută duc la progres vizibil. Cu experiențele acumulate și lecțiile învățate, următoarele competiții vor fi ocazia perfectă pentru noi reușite.

Felicitări tuturor!