Începând de vineri, 29 august si pana duminica 31.08.2025, se va desfășura sub egida Federației Române de Tir cu Arcul (FRTA) o nouă ediție a Campionatului Național Outdoor pentru probele de arc tradițional și bowhunter (compound unlimited) ce va avea loc in localitatea Satul Mare din județul Harghita. Gazda competiției din acest an este Clubul Sportiv Szirtisas din localitate.
Așa cum s-a comunicat anterior în această săptămână, înscrierile la competiție se pot face până în ziua concursului, înainte de startul etapei de calificare.
Competiția arcașilor tradiționaliști se va desfășura pentru categoriile de vârstă, atât la masculin cât și la feminin, conform regulamentului FRTA outdoor.
În calificări se va trage într-o etapă la distanțe variabile, la ținte 3D omologate World Archery.
După calificări, va urma faza meciurilor eliminatorii la proba individuală.
Accesați programul competițional aici.
Mult succes tuturor participanților!