S-a încheiat a patra etapă a Cupei Mondiale la tir cu arcul, eveniment care s-a desfășurat în perioada 15 – 20 august la Paris.

Lotul olimpic, coordonat de antrenorul Viorel HĂBIAN, a participat în formație completă, avându-i în componență pe Mario ȚÎMPU, Tamaș MOREH, Mădălina AMĂISTROAIE și Beatrice MIKLOS.

Leader-ul lotului de arc olimpic, Mădălina AMĂISTROAIE și-a încheiat parcursul în runda a doua eliminatorie, ieșind din competiție ultima dintre sportivii noștri. După ce s-a calificat de pe poziția 72, Mădălina a trebuit să „tragă tare” pentru a urca cât mai sus pe tabloul eliminatoriu și a învins în primul tur, urmând ca în runda a doua să întâlnească pe San AN din Coreea de Sud, campioana olimpică en-titre.

Contrar așteptărilor sportivei sud-coreene, Mădălina a ținut aproape de San AN, fiind cu greu învinsă în cinci seturi cu scorul final 7-3 (26-25, 26-26, 27-29, 27-26, 29-26), după ce în setul trei cele două concurente se aflau la egalitate, 3-3. În final, Amăistroaie s-a clasat pe locul 33, iar Beatrice MIKLOS pe 65 din 110 sportive înscrise. Podiumul probei individuale feminine de arc recurbat a fost: Casey KAUFHOLD (SUA), Lisa BARBELIN (FRA) și Misun CHOI (KOR).

La masculin, ceilalți componenți ai lotului nu au intrat în primii 64, atât Mario ȚÎMPU cât și Tamaș Moreh clasându-se în final pe poziția 65.

Practic, lotul olimpic al României avut ocazia să participe la o simulare în condiții de competiție pentru olimpiadă dat fiind faptul că, concursul a fost un test organizat chiar pe terenul unde va fi amenajat și cu ocazia JO Paris 2024.