În weekendul recent încheiat a avut loc la Tia Mare, în județul Olt, o sărbătoare pentru întreaga comunitate locală! Federația Română de Tir cu Arcul (FRTA) a răspuns invitației primarului Virgil GULIE de a participa la Ziua Comunei Tia Mare, un eveniment tradițional care a adunat împreună locuitorii comunei, dar și oaspeți din localitățile învecinate.

Reprezentanții FRTA au făcut o amplă demonstrație de tragere la țintă cu implicarea a nu mai puțin de 150 de copii din localitățile Doanca, Potlogeni şi Tia Mare, într-o acțiune binemeritată de promovare a tirului cu arcul. Caravana, formată din arcași şi reprezentanți ai administrației federale, a oferit cu această ocazie un prilej de joacă şi bucurie pentru cei mici în special, dar şi pentru adulții curioși să tragă drept la țintă.

Organizat de Primăria și Consiliul Local Tia Mare, evenimentul a fost unul memorabil, pe lângă demonstrația de tir cu arcul, o serie de artiști îndrăgiți au urcat pe scenă pentru a oferi publicului prezent un spectacol extraordinar, plin de voie bună, dans și muzică autentică. Pe afișul evenimentului s-au regăsit nume sonore ale folclorului românesc: Niculina Stoican, Marcela Fota, Marius Măgureanu, Adi Răduț, Miruna Nicolae, Alex Enache, Lorena Potârcă şi alții.

Atmosfera a fost completată de un show de lasere spectaculos și un foc de artificii care a încheiat seara de duminică într-o notă magică.

Ziua Comunei Tia Mare a fost o celebrare a spiritului comunității, a tradiției și a bucuriei de a fi împreună la care tirul cu arcul a participat activ, fiind momentul special şi surpriza pregătită pentru toți cei prezenți.