sursa foto: frta.ro
Momente emoționante în cadrul Adunării Generale Ordinare a Federației Române de Tir cu Arcul (FRTA) care a avut loc săptămâna trecută la Sala Polivalentă din București.
Viorel HABIAN, Cezar ALEXANDRESCU, Ioana COVALIU, Constantin FRAI și Gigi PUȘCĂ, personalități ale tirului cu arcul românesc, au primit distincții pentru activitatea dedicată sportului de performanță în aplauzele celor prezenți, respectiv Titlul de Antrenor Emerit.
Cornel Răzvan MILAN, președintele FRTA, Cătălina ENE, consilier delegat din partea Ministerului Sportului, Ion PANDELE, secretarul general al FRTA, ceilalți conducători ai FRTA și membrii afiliați prezenți la Adunare i-au felicitat, s-au fotografiat și s-au bucurat împreună cu laureații.
De asemenea, Titlul de Maestrul Emerit al Sportului le-a fost conferit sportivilor Andreea ALBU, Elena TOPLICEANU și lui Cătălin TURBATU, performeri cu rezultate deosebite în principal în anul 2022.
Pentru rezultatele deosebite obținute de sportivii și tehnicienii români în competițiile naționale și internaționale oficiale, Ministerul Sportului acordă acestora, precum și antrenorilor care i-au pregătit titlurile de “Maestru emerit al sportului”, “Maestru al sportului”, respectiv de “Antrenor emerit”. Aceste titluri s-au acordat la propunerea FRTA.
Felicitări! Drept la țintă!