Istoric

FRTA are o tradiție îndelungată, începută în 1930, când primele cluburi și asociații de tir cu arcul au pus bazele acestui sport în România. De-a lungul decadelor, FRTA a contribuit la dezvoltarea și promovarea tirului cu arcul, organizând competiții naționale și internaționale, formând campioni și reprezentând România pe cele mai mari scene sportive.

TIMELINE

Istoricul FRTA

FRTA sprijină sportivii de toate vârstele, păstrând vie pasiunea pentru acest sport de precizie și disciplină.

1930 – 1960

Primele preocupări sporadice în România ale inițiatorilor care au înființat propriile structuri organizatorice, fiind promotori ai practicării tirului cu arcul, care au pus bazele dezvoltării acestei ramuri de sport: Anton NETOLINSCHI (fost sportiv care a activat cu rezultate semnificative la CS Rapid şi pe linia sportului sindical), ing. Ion CISMARU (contribuții directe la producerea arcurilor de concurs), Oliviu GHERMAN

1957

IMF Târgu Mureș – prima secție sportivă de tir cu arcul, organizată de Zoltan SZABO.

1958

Parângul Petroșani şi Minerul Aninoasa – primele grupări din Valea Jiului, avându-i ca inițiatori pe V. KLOPETZKY, Fr. EDELIN şi multiplu campion şi antrenor emerit V. TĂMAȘ.

1958

Parângul Petroșani şi Minerul Aninoasa – primele grupări din Valea Jiului, avându-i ca inițiatori pe V. KLOPETZKY, Fr. EDELIN şi multiplu campion şi antrenor emerit V. TĂMAȘ.

1959

Lemnarul (denumit ulterior Mobila), Sanitarul, Ciocanul (denumit ulterior Electromureș), Forestierul Reghin, Voința Gheorgheni, Confecția Odorhei, IPRAN București, Olimpia București sau Știința Cluj – ia ființă un număr mare de secții ca urmare a expansiunii fenomenului sportiv în societate.

1960

Tirul cu arcul în România se dezvoltă în diferite centre ale țării:
– TRANSILVANIA: AS Armata Cluj, Voința Satu Mare, PTTR Târgu Mureș, Voința Mureș, Sănătatea Mureș, CS Mureșul
– MOLDOVA: CSM Iași, CSŞ Rădăuți, Voința Rădăuți, Metalul Rădăuți
Tibor KASZONI – primul multiplu recordman național

1969

Se organizează primele Campionate Naționale pe distanțe scurte care consemnează câștigători:
– I. HELTMAN şi M. LAZĂR – campioni naționali de seniori în proba individuală la 30m, 50m şi dublu FITA distanță scurtă
– cluburile PTTR Târgu Mureș și CS Mureșul, campioane naționale pe echipe

...

2024

– Elena TOPLICEANU, Cristina BACIN, Loredana MOGOŞ – locul 2 – medalie de argint în proba feminină de barebow pe echipe, senioare, la Campionatele Europene Indoor (Varazdin, Croația)
– Rareș ALEXANDRESCU, Mirel JUDEA, Sergiu Andrei PALLAG – locul 4 în proba masculină de arc compound pe echipe U21 la Campionatele Europene Indoor (Varazdin, Croația)
– Nectarios CONDURACHE, Tamaș MOREH, Marco TĂNĂSESCU – locul 5 în proba masculină de arc olimpic pe echipe U21 la Campionatele Europene Indoor (Varazdin, Croația)
– Mădălina AMĂISTROAIE – locul 9 în proba individuală feminină de senioare la JO Paris, cea mai bună performanță din istorie


Select the fields to be shown. Others will be hidden. Drag and drop to rearrange the order.
  • Image
  • SKU
  • Rating
  • Price
  • Stock
  • Availability
  • Add to cart
  • Description
  • Content
  • Weight
  • Dimensions
  • Additional information
Click outside to hide the comparison bar
Compare

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru.

Prin continuarea navigării, ești de acord cu utilizarea cookie-urilor conform politicii noastre de confidențialitate. Pentru mai multe informații și opțiuni de gestionare a preferințelor, te rugăm să accesezi politica noastră de confidențialitate.