Echipa mixtă de barebow a României, formată din Ciprian BAICAN şi Elena TOPLICEANU, a obținut medaliile de argint la Campionatele Europene Indoor de la Plovdiv, competiție continentală de sală care se desfășoară în această perioadă în Bulgaria.
Titlul de vicecampioană continentală a fost obținut de către reprezentanții noștri ca urmare a disputării ultimului act al concursului, confruntarea finală împotriva selecționatei Italiei, formată din Simone BARBIERI şi Cinzia NOZIGLIA.
Reprezentanții Italiei sunt, practic, cei mai galonați arcași ai diviziei barebow, fiind totodată favoriții competiției şi în acest an. De altfel, întâlnirile dintre cele două team-uri au fost de cele mai ori în finale, mereu palpitante.
De exemplu, în ediția anterioară, CE Indoor Samsun 2025, Ciprian BAICAN l-a învins în finala individuală pe Barbieri, același pe care Ciprian îl are ca adversar în 2026 în finala pe echipe mixte. Totodată, Elena TOPLICEANU a disputat anul trecut finala feminină la echipe, având ca adversar tot Italia, echipă din care a făcut parte şi Cinzia NOZIGLIA, nimeni alta decât echipiera lui Barbieri.
Așadar, partida finală între cunoștințe vechi s-a disputat în această după-amiază, iar câștig de cauză de această dată a avut echipa Italiei, care a învins cu scorul 6 – 2 (32-33; 37-36; 38-37; 34-32), obținând medaliile de aur şi titlul de campioană europeană indoor.
A fost o partidă care a început surprinzător cu erori din partea favoriților #1, dar care şi-au demonstrat valoarea până la final, deși prestația tricolorilor a fost una foarte consistentă pe parcurs.
Echipa mixtă de barebow seniori şi-a încheiat evoluția la CE Indoor 2026 obținând argintul, iar România adaugă a doua medalie în palmares, după bronzul cucerit de echipa masculină de barebow seniori.
Sâmbătă, 21.02.2026, este programată finală mică în proba individuală feminină la seniori, ultima evoluție a reprezentantei României la aceste europene de sală, Elena TOPLICEANU.
Topliceanu se va duela pentru medalia de bronz de la ora locală 16.00 cu britanica Illaria KNIBB.
Felicitări tuturor, drept la țintă! Hai România!