Președintele Federației Române de Tir cu Arcul (FRTA), Cornel MILAN, a declarat, pentru AGERPRES, că prezența Mădălinei AMĂISTROAIE la Jocurile Olimpice de la Tokyo înseamnă enorm pentru această disciplină în România, care în istoria sa a mai avut doar două participări la competiția supremă, în 1980, la Moscova, și în 2008, la Beijing.

“În principiu 2021 a fost un an bun pentru că a culminat cu calificarea Mădălinei AMĂISTROAIE la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Această calificare a fost foarte dificilă, pentru că s-a realizat în condiții care până acum nu au mai fost. De data aceasta sistemul de calificare a fost unul foarte greu, bazat pe cumulul de puncte pe întregul sezon. Prezența Mădălinei la Tokyo înseamnă enorm pentru tirul cu arcul din România pentru că este doar a treia participare din istoria acestei discipline. Este un lucru foarte important care arată că acest sport începe să ridice capul și în România”, a spus Milan.
“Referitor la locul 33 pe care ea l-a ocupat la Jocurile Olimpice pot spune că noi nu aveam așteptări, în sensul în care nu i-am stabilit un obiectiv ca şi loc la competiția supremă. Ideea e că ea are doar 18 ani, iar participarea la acest concurs a fost una benefică pentru ea pentru că a putut să vadă despre ce e vorba, care este nivelul la Jocuri şi, bineînțeles, să prindă experiență. Cu siguranță Mădălina va avea un obiectiv clar la Jocuri Olimpice de la Paris 2024. Bineînțeles, primul este calificarea, iar după aceea vom stabili şi un obiectiv privind locul. Este foarte important pentru un copil de 18 ani să vadă şi să simtă un astfel de concurs. Experiența de la Tokyo îi va fi folositoare în viitor”, a adăugat președintele FRTA.

 Acesta a adăugat că tirul cu arcul începe să devină popular în rândul copiilor şi tinerilor, dovadă şi rezultatele obținute în ultimii ani la nivel de juniori.

“Anul acesta noi am mai avut rezultate notabile la Campionatele Europene de juniori din Croația, acolo unde am obținut patru medalii. Juniorii noștri sunt pe un trend ascendent de aproape trei ani, ușor- ușor încep să ridice capul pentru că am făcut investiții în acest sens, bineînțeles, la nivelul Federației Române de Tir cu Arcul, nu este vorba de sume colosale. Ne bucurăm însă că banii au fost investiți bine şi că acum încep să se vadă şi rezultatele. Tirul cu arcul începe să prindă din ce în ce mai mult printre copii. Noi chiar în această perioadă suntem plecați prin țară, încercăm să promovăm această disciplină. Ne-am întâlnit şi cu președinții de cluburi pentru a vedea de ce au nevoie şi cum putem să îi ajutăm. Eu o am o strategie pregătită, dar înainte de a o pune în aplicare vreau să văd dacă se potrivește cu viziunea cluburilor”, a explicat el.

Cornel MILAN a precizat că în 2021 federația pe care o conduce s-a confruntat cu probleme financiare, precum şi cu absența infrastructurii.

“Problemele cu care ne-am confruntat au fost destule, iar cele financiare au primat. Dar cred eu că nici nu mai trebuie să mai vorbim, pentru că nu știu dacă e vreo federație din România mulțumită de bugetul primit de la Ministerul Tineretului şi Sportului. O altă problemă este faptul că nu avem terenuri suficiente şi nici săli pentru a ne face antrenamentele în anotimpul rece. De aceea eu vreau să încep o campanie de conștientizare în rândul autorităților locale, în special acolo unde avem cluburi, pentru a ne sprijini din acest punct de vedere”, a precizat Milan.

Anul viitor, Federația Română de Tir cu Arcul își propune medalii la competițiile continentale de juniori. “În 2022 avem un Campionat European indoor şi unul outdoor, ambele la tineret, unde obiectivul nostru este să câștigăm câte o medalie la probele individuale. În 2022 avem şi Campionate Europene la seniori, dar noi vom participa tot cu sportivii de la tineret” a afirmat președintele.

Mădălina AMĂISTROAIE este cel mai bun sportiv al FRTA în 2021, a precizat Cornel Milan. “Sportivul nostru numărul unu în 2021 este Mădălina AMĂISTROAIE. În ceea ce privește ierarhia la toate disciplinele consider că echipajul de canotaj care a luat aurul la Tokyo ar trebui să fie pe primul loc, dar în același timp trebuie să apreciem şi performanța extraordinară a Anei-Maria Popescu”, a mai spus oficialul FRTA.

Sportiva Mădălina AMĂISTROAIE a fost învinsă de Xiaoqing Long (China) cu 6-2, în primul tur eliminatoriu al concursului individual feminin de tir cu arcul din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo.Ea a încheiat în final concursul pe locul 33.

La Campionatele Europene de tir cu arcul de la Porec (Croația) România a cucerit patru medalii la juniori, dintre care două au fost de aur, una de argint şi una de bronz. Echipa feminină de junioare, în componența Andreea ALBU, Beatrice MIKLOS, Elena TOPLICEANU, a devenit campioană europeană, tot aur reușind să câștige şi Beatrice MIKLOS în proba de arc recurve. Medalia de argint a fost adusă de Mario ŢÎMPU la arc recurve juniori, iar Elena TOPLICEANU a câștigat bronzul la arc barebow. Cu acest bilanț (2-1-1), România s-a clasat pe locul 5 în clasamentul pe națiuni.

România a avut reprezentant şi la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, sportivul Eugen PĂTRU fiind învins de americanul Kevin MATHER cu 7-3, în șaisprezecimile de finală ale concursului individual masculin de tir cu arcul recurve. În urma evoluției sale, Pătru s-a clasat pe locul 17 în clasamentul final.

Sursa: www.agerpres.ro