sursa foto: archeryeurope

Parcursurile lui Rareș ALEXANDRESCU şi ale Loredanei MOGOŞ s-au încheiat în faza sferturilor de finală ale probelor individuale de arc compound U21 masculin şi, respectiv, barebow feminin, senioare.

Întâlnirea dintre Alexandrescu şi Yiftach HADAR (ISR) a fost una electrizantă, de un nivel calitativ foarte ridicat, care s-a încheiat cu un avantaj milimetric de partea sportivului din Israel. Scorul a fost egal până în ultima rundă, 148 – 148 (30-30, 29-29, 29-30, 30-30, 30-29), numai că „nouarul” tras de oponentul lui Rareș a fost puțin mai aproape de centrul țintei decât cel tras de reprezentantul nostru.

Hadar s-a dovedit un adversar pe măsură, acesta calificându-se în finala individuală a competiției după un nou meci la baraj împotriva sportivului turc Yagiz SEZGIN, 146 – 146 (tiebreak 10+).

În ciuda acestui rezultat, meciul lui Rareş a fost o experiență extraordinară, menită să îi dea încredere lui şi colegilor săi, pentru o medalie la proba pe echipe.

Totodată, reprezentanta României în sferturile de finală ale diviziei barebow, Loredana MOGOŞ a fost învinsă cu scorul 6 – 0 de Cinzia NOZIGLIA (ITA).

Programul competiției continuă cu probele pe echipe.

Hai România, drept la țintă!