În perioada 26 – 28 mai a avut loc la Predeal, în incinta Centrului de Sporturi Montane „BUCEGI”, Cupa Casei Regale, ediția a-III-a, eveniment de gală organizat de Federația Română de Tir cu Arcul (FRTA) sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu.

Ediția din acest an a desemnat câștigători în 22 de finale din toate categoriile de vârstă, sportivi înscriși la diviziile masculine și feminine de arc olimpic, arc compound și arc barebow.

Cupa Casei Regale ediția 2023 a fost câștigată de reprezentanții Clubului Sportiv Școlar Rădăuți, conform criteriului de decernare a trofeului prin adiție de puncte obținute de sportivii care au reprezentat în concurs unul dintre cele 18 cluburi participante, de la 12 ani la categoria master.

Așadar, ierarhia din acest an, ca urmare a totalului de puncte acumulate a fost următoarea: 1. CSS Rădăuți 54p., 2. SCM Deva 52p., 3. CS Redpoint Oradea 39p.

Festivitatea de premiere a fost oficiată de Alteța Sa Regală Principesa Sofia, alături de campioana olimpică la scrimă, Simona GHERMAN. La ceremonie au mai fost prezenți directorul Statului Major al Apărării din Ministerul Apărării Naționale, gr.mr. Corneliu POSTU, consilierul ministrului apărării naționale, gr.mr. Adrian CIOLPONEA, prefectul județului Brașov, Cătălin VĂSII, primarul orașului Predeal, Sorin Ioan CIOBANU, precum și alte personalități locale, reprezentanți din domeniul public.

Felicitări tuturor performerilor acestui eveniment de înaltă ținută! Pentru mai multe detalii, puteți accesa rezultatele complete ale competiției.

În premieră pentru o competiție oficială internă, concursul a fost organizat prin intermediul celei mai mari platforme online pentru managementul rezultatelor din tirul cu arcul, cu ajutorul programului intuitiv Ianseo, similar cu modul de desfășurare al celor mai mari concursuri de profil din lume.

FRTA mulțumește tuturor celor care s-au implicat activ în organizare, reprezentanților Primăriei Orașului Predeal, gazda evenimentului, în special domnului viceprimar Marius MATEESCU, pentru ospitalitatea de care a dat dovadă!

Drept la țintă!