sursa: frta.ro

Federația Română de Tir cu Arcul, sub egida World Archery Europe, forul continental de resort, organizează cel mai important eveniment de tir cu arcul din Europa rezervat sportivilor cu vârste de până la 21 de ani – Campionatul European de Tineret. #EYChamp2024

Competiția va avea loc în perioada 08 – 13 iulie 2023 la Ploiești.

Peste 450 de sportivi din 38 de țări de pe continent se vor înfrunta în incinta Complexului Hipodrom din Ploiești.
La competiția din România vor fi prezente toate ocupantele podiumului european de la ediția precedentă a CE, găzduită acum doi ani de Marea Britanie. Alături de Turcia, campioana en-titre, Franța – finalista din 2022, medaliată cu argint și Italia, ocupanta locului 3, din Europa s-au mai calificat echipele din Spania, Marea Britanie, Croația, Germania, România.

Președintele FR Tir cu Arcul, Cornel Răzvan MILAN, promite organizarea unei ediții de marcă a Europenelor.

„Suntem bucuroși că România va găzdui un eveniment de asemenea anvergură, la care vor lua parte cele mai valoroase echipe reprezentative din Europa. Avem toate atuurile pentru a organiza un eveniment internațional de înaltă ținută și în cele mai bune condiții. Găzduirea acestei ediții a Campionatului European putem spune că este o oportunitate pentru toți iubitorii acestui sport din România, în contextul calificării recente a Mădălinei AMĂISTROAIE la JO Paris. Sperăm într-o lansare în forță a tirului cu arcul românesc și suntem convinși că Europeanul de la Ploiești va fi doar începutul unei lungi serii de competiții de anvergură la care publicul interesat de tir cu arcul va putea fi prezent de acum încolo.

Acum doi ani, Complexul Sportiv Național „Arcul de Triumf” din București a găzduit Cupa Europeană de Tineret și a fost un succes. Anul acesta vom așeza numele orașului Ploiești pe harta tirului cu arcul european. Suntem pregătiți să ne întâmpinăm oaspeții cu brațele deschise fiind convinși de reușita organizării acestei competiții alături de partenerii noștri”.

Evenimentul face parte din calendarul programului Ploiești Capitala Tineretului din România 2024.