Sursa foto: worldarcheryeurope
Săptămâna trecută s-a desfășurat în Bulgaria competiția ce poartă denumirea European Youth Cup, eveniment rezervat sportivilor de categorie U18 şi U21. După încheierea concursului ce a avut loc în acest an la Ruse, delegația României a revenit în țară acumulând o experiență sportivă şi umană foarte utilă.
Rezultatele oficiale înregistrate de reprezentanții noștri au fost influențate şi de condițiile meteo nefavorabile, majoritatea scorurilor trase de sportivii tuturor delegațiilor participante fiind sub nivelul altor competiții. Totodată, aceste rezultate au condus la unele concluzii în privința debutanților din lotul național.
Astfel, tânărul Andrei TROFIN (arc olimpic U18) s-a aflat la prima sa participare la o competiție internațională, fiind și cel mai mic membru al delegației. Atmosfera competiției a fost copleșitoare pentru Andrei, acesta nefiind familiarizat cu staff-ul tehnic, format din antrenorii Gigi PUŞCĂ şi Zoltan MIKLOŞ, iar colaborarea cu un alt antrenor a fost diferită pentru prima dată.
Ceilalți doi debutanți, Elisa Maria SÎRBU şi David Andrei HANGA (arc compound U18), s-au adaptat mai greu la rigorile competiției, însă tocmai această participare a însemnat o provocare peste nivelul experiențelor sportive trăite până acum de tinerii arcași români.
REZULTATELE OFICIALE #EYC 2026 (clasificare):
ARC OLIMPIC
Tamaș MOREH (CSM Târgu Mureș) – loc 23 individual U21 masculin
Alexia DREGHICI (SCM Deva) – loc 40 individual U21 feminin
Moreh/Dreghici – loc 18 echipe mixte U21
Patrick HRIȚCAN (CSS Rădăuți) – loc 41 individual U18 masculin
Andrei TROFIN (CSM Iași) – loc 51 individual U18 masculin
Daria GRAUR (SCM Deva) – loc 55 individual U18 feminin
Hrițcan/Graur – loc 15 echipe mixte U18
ARC COMPOUND
Andrei BĂLTEANU (CSS Unirea Iași) – loc 20 individual U21 masculin
Mara MIHOCIU (CS Redpoint Oradea) – loc 20 individual U21 feminin
Bălteanu/Mihociu – loc 8 echipe mixte U21
David Andrei HANGA (SCM Deva) – loc 20 individual U18 masculin
Elisa Maria SÎRBU (CSM Bacău) – loc 18 individual U18 feminin
Hanga/Sîrbu – loc 10 echipe mixte U18
Competiția de la Ruse a adunat 401 participanți din 31 de țări, dintre care 316 sportivi. Mult succes în continuare, drept la țintă!