Delegația României a fost prezentă la Campionatul Mondial 3D, disputat în perioada 30 septembrie – 6 octombrie la Mokrice, în Slovenia.
Lotul României, coordonat de antrenorul federal Cezar ALEXANDRESCU, a participat în cadrul diviziei barebow, fiind format din arcașii Ciprian BAICAN, Loredana Maria MOGOŞ şi Cristina Florentina BACIN care au concurat în probele individuale la masculin şi feminin, precum şi la echipe mixte.
Așadar, reprezentanții noștri s-au întors cu rezultate lăudabile de le o competiție de prim rang internațional la care au participat peste 300 de competitori (183 la masculin şi 122 la feminin) din 31 de țări.
La masculin, Ciprian BAICAN (locul 14 în calificări, 826p.) a ajuns până în sferturile de finală ale competiției după ce l-a învins în optimi pe francezul David JACKSON (locul 3 în calificări, 887p.) cu scorul 112-107. Din păcate, Baican nu a mai reușit o evoluție la fel de solidă în etapa următoare, fiind învins de această dată de cel ce avea să devină vicecampion mondial, italianul Simone BARBIERI (locul 6 în calificări), scor final 103-109. În urma acestui parcurs, Ciprian s-a clasat pe poziția a cincea în clasamentul individual.
La feminin, Loredana MOGOŞ s-a calificat pe locul 14 cu 695p. avansând pe tabloul eliminatoriu, unde a fost învinsă în optimile de finală, scor final 100-93, de Alicia BAUMERT (FRA), locul 3 în calificări, 772p. şi respectiv, 4 în ierarhia finală. Mogoș s-a clasat în final pe locul 9 în ierarhie.
Cealaltă reprezentantă în proba individuală, Cristina BACIN, s-a calificat în optimi de pe locul 10 cu 731p. trase, unde a învins-o pe suedeza Lisbeth ANDERSSON, venită din calificări de pe poziția a șaptea cu 746p. Victoria cu scorul 93-64 a permis Cristinei o nouă confruntare în sferturile de finală, fază în care sportiva noastră a fost nevoită să se recunoască învinsă, scor 105-86, de puternica reprezentantă a Italiei, Cinzia NOZIGLIA. În final, italianca a cucerit titlul mondial după un parcurs fără greșeală.
La echipe mixte, România, formată din Bacin şi Baican, a obținut un loc 6 în calificări (1557p. acumulate), poziție care i-a permis să dispute sferturile de finală într-un meci eliminatoriu cu reprezentativa Austriei (locul 3 în calificări). Înfrângerea la limită, 135-136, a permis adversarilor noștri austrieci accederea în semifinale şi posibilitatea unei dispute pentru medalie, fapt realizat în final. România s-a clasat în final la echipe mixte pe locul 5 în clasament.
În urma acestei participări, România a reușit rezultate notabile, stabilind un nou prag de performanță. Felicitări tuturor! Drept la țintă!