Lotul olimpic feminin de tir cu arcul, format din Mădălina AMĂISTROAIE şi Beatrice MIKLOS, se afla în această perioadă în Turcia unde vor participa în perioada 3 – 7 aprilie 2024 la Turneul Internațional Kahraman Bagatir Spring Arrows. Evenimentul, deşi nu acordă puncte în ierarhie, este cel mai puternic turneu de pregătire la care participă atleții emblematici, cu performanțe deosebite la concursurile majore.

Astăzi este debutul antrenamentului oficial şi inspecția tehnică a echipamentelor, iar mâine vor avea loc calificările pentru accederea pe tabloul eliminatoriu în fazele superioare.

Potrivit înregistrărilor în competiție, reprezentantele noastre, Mădă şi Bea vor trage „umăr la umăr”, fiind dispuse pe panourile 20A şi 21A.

Vă reamintim că România şi-a propus să lupte pentru o calificare la JO Paris 2024, iar acest concurs de verificare se desfășoară alături de majoritatea sportivilor candidați pentru calificarea la olimpiadă. Astfel, antrenorul coordonator, Viorel HĂBIAN va avea posibilitatea de evaluare a nivelului inițial de formă sportivă în vederea calificării la JO.

Sportivele noastre vor intra în concurs joi în proba individuală de arc olimpic după ora locală  13.30. Puteți accesa Detaliile de Program. Mult succes! Drept la țintă!