Începând de vineri, 11.03.2022 și până duminică, 13.03.2022, se va desfășura sub egida Federației Române de Tir cu Arcul (FRTA) prima ediție din acest an a Campionatului Național Indoor pentru probele de arc tradițional și bowhunter compound unlimited. Gazda competiției este CSM Ploiești, iar concursul va avea loc la sala „Leonard Doroftei” din localitatea prahoveană.
Conform înscrierilor la această competiție, vor participa sportivi de la CS Șoimii de Mureș, Besta București, CS Citadel Artemis, CSA Steaua, CS Aktiv București, ACS Arcașii Mureșului Marosszeki Ijaszok, Saikyo și CS Gloriosa.
Competiția arcașilor lui Robin Hood se va desfășura pentru toate categoriile de vârstă, atât la masculin cât și la feminin, conform regulamentelor FRTA indoor.
În calificări se vor trage câte 60 de săgeți, în două runde, de la o distanță de 18m.
După calificări, va urma faza meciurilor eliminatorii și finalele, atât la proba individuală cât și la proba pe echipe.
Mult succes tuturor participanților!