Potrivit calendarului competițional al Federației Române de Tir cu Arcul (FRTA), în week-end-ul 08 – 10 iulie 2022, va avea loc la Ploiești Campionatul Național Outdoor pentru copii, juniori și cadeți, cu vârste cuprinse între 12 – 18 ani. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Ploiești pentru probele de arc olimpic, arc compound și barebow. Competiția se va desfășura într-o locație inedită și deosebită, Hipodromul din Ploiești.

Vor participa sportivi de la cluburile Redpoint Oradea, SCM Deva, Viitorul Belcești, Saga Bacău, CSS Rădăuți, Unirea Iași, CSM Bacău, CSM Târgu Mureș, CSM Iași, Șoimii de Mureș, Aktiv București.

Vineri, în cadrul ședinței tehnice, se va face controlul echipamentelor de concurs și va avea loc antrenamentul oficial, urmând ca sâmbătă, cu începere de la ora 0900, programul competiției să se desfășoare mai întâi cu calificările, apoi fazele eliminatorii și finalele probelor.

Facem o invitație la hipodromul de la marginea orașului prahovean pentru a vedea pe cei mai mici dintre arcași, viitorii mari campioni!

Succes! Drept la țintă!