Competițiile de tir cu arcul în aer liber sunt în plină desfășurare. Federația Română de Tir cu Arcul (FRTA) organizează în perioada 19 – 20 mai, la București, CUPA PRIMĂVERII la Arc Tradițional și Bowhunter Compound Unlimited, competiție outdoor ce se regăsește în calendarul competițional oficial. Evenimentul va avea loc în Complexul Sportiv „Olimpia” (Calea Vitan 182 sau intrarea din str. Drumeagului 49) și va aduna la start sportivi de la cele mai bune cluburi din țară la disciplinele mai sus menționate.

În competiție vor participa reprezentanții cluburilor CS SAIKYO București, CSA STEAUA București, CS CITADEL ARTEMIS București, CS GLORIOSA București, CS AKTIV București, CS SZIRTISAS Harghita, CS BESTA București.

În Divizia Arc Tradițional (AT), cu subdiviziile replică istorică, instinctiv, primitiv, modern și long, se trage la 30m distanță, iar în cea de Bowhunter Compound Unlimited (BHU) se trage la 50m, atât la masculin cât și la feminin.

În calificări se vor trage 72 de săgeți, în două runde a câte 36, iar în fazele eliminatorii și finale, 3 runde a câte 5 săgeți. Clasamentul se stabilește, la BH prin scor cumulativ, iar la AT sistem set. Timpul de tragere la o serie este de 3 min.

Așadar, cei pasionați de tir cu arcul sub toate formele pot alege să urmărească în acest week-end, la București, un eveniment sportiv outdoor interesant în cadrul unei experiențe inedite, suntem convinși.

Mult succes tuturor participanților!