Săptămâna recent încheiată a marcat o nouă competiție oficială din calendarul intern al Federației Române de Tir cu Arcul (FRTA) – Cupa României la arc olimpic, arc compound și arc barebow – eveniment care s-a desfășurat la Aninoasa (Hunedoara) în perioada 12-14 mai 2023.

Trofeul a fost obținut de către SCM Deva, clubul care a câștigat la această competiție cele mai multe puncte la fiecare dintre categoriile de vârstă, aferente celor trei divizii. Podiumul a fost completat de CS Crișul Oradea și CSO Aninoasa.

Cele mai interesante întreceri s-au înregistrat la recurve seniori, masculin și feminin, precum și la compound masculin, unde componenții loturilor naționale au evoluat pentru echipele de club. Astfel, sportivii au adus în prim plan rivalitatea competițională, lăsând deoparte pentru moment colegialitatea de la lot.

La arc olimpic, Mario ȚÎMPU (SCM Deva) a fost învins în finala individuală la masculin de Răzvan MARCU (SCM Deva), în timp ce finala feminină a fost câștigată de Beatrice MIKLOS (SCM Deva) în fața Mădălinei AMĂISTROAIE (CSM Suceava).

Mirel JUDEA (SCM Deva) s-a impus în proba individuală masculină de compound în fața lui Șerban RĂCHITĂ (CSM Tg. Mureș), confirmând forma sportivă în care se află, după evoluțiile bune de la Cupa Europeană unde a obținut medalia de bronz.

Accesați Rezultatele Finale de la Cupa României.

Felicitări câștigătorilor și tuturor participanților!