Sursa foto: Frai Constantin | Facebook

Federația Română de Tir cu Arcul (FRTA) și-a desemnat micii campioni naționali de sală weekendul trecut în cadrul competiției din calendarul oficial intern – Campionatul Național Indoor de tir cu arcul (copii, cadeți și juniori) pentru categoriile de vârstă U13 – U18. Ediția din acest an a avut loc la Iași, între 8 și 10 martie.

Micii sportivi au concurat pentru medaliile diviziilor de arc olimpic, arc compound și barebow. Practic, au ieșit la rampă favoriții categoriilor de vârstă pe care i-am urmărit evoluând şi în cadrul loturilor naționale la competiții internaționale.

Spre exemplu, la divizia feminină U18 arc olimpic, Daria GRAUR (SCM Deva) s-a impus în finala individuală a probei în fața rivalei de club, Ştefania SIGMIREAN, cu scorul 6-4. Pe locul 3 s-a clasat Ioana NEVODAR (CS Șoimii de Mureș). La arc olimpic masculin, cei mai bine clasați în calificări şi-au disputat finala categoriei U18, astfel că Patrik HRIȚCAN (CSS Rădăuți) l-a învins pe Marco TĂNĂSESCU (SCM Deva), cu scorul final 6-5. Locul 3 pe podium l-a ocupat Valentin ISOPESCU (CSS Rădăuți).

În divizia U18 de arc compound, individual, Alexandra OANEA (CS Crișul Oradea) s-a impus la feminin, iar proaspătul debutant la CE, Sergiu PALLAG (CS Crișul Oradea) a dominat proba masculină.

Pentru categoria U15, titlurile naționale individuale au fost câștigate la arc olimpic de către Alexia DREGHICI (SCM Deva) şi Andrei PETRINI (CSS Unirea Iași).

Competiția pe echipe (masculin, feminin și mixte) s-a desfășurat în consecință la toate categoriile de vârstă la care sportivii au participat în mod individual, astfel că, divizia U18 de arc olimpic a fost dominată de CSS Rădăuți şi SCM Deva, la U15 masculin CSS Unirea Iași, la U15 feminin CSS Rădăuți şi CSO Aninoasa, echipe mixte. La U13, CSO Aninoasa şi CSM Iași au fost prezențe insolite în concurs.

În divizia de arc compound, CS Crișul Oradea şi-a adjudecat competiția la echipe mixte, atât la U18 cât şi la U15.

În divizia barebow, rezultatele au fost împărțite în mare parte între CS Menumorut Biharia şi Belcești.

Puteți accesa Rezultatele finale, aici.

Felicitări campionilor și succes pe mai departe, onoare tuturor participanților! De asemenea, FRTA felicită pe toți cei implicați în organizarea evenimentului, colaboratori şi reprezentanți locali!