sursa foto: www.worldarcheyeurope.org

Ziua a treia a Campionatelor Europene de sală la tir cu arcul a adus un nou rezultat meritoriu pentru România prin clasarea Mădălinei AMĂISTROAIE pe locul 5 în proba individuală feminină de arc olimpic, categoria de vârstă U21.

După ce în calificări a reușit în două runde un total de 576 de puncte, Amăistroaie s-a calificat în grila eliminatorie, în faza sferturilor de finală, unde a întâlnit-o pe sportiva din Italia, Ginevra LANDI, de asemenea calificată cu un punctaj identic cu al româncei. În 16-imi, respectiv în 8-imile competiției individuale de arc olimpic, Mădălina a trecut pe rând de Nina NEMETHOVA din Slovacia (6 – 0) și de localnica Anja SAREC (Slovenia, 6 – 0).

Disputa se anunța extrem de echilibrată, drept dovadă, meciul pentru opțiunea unei medalii s-a încheiat cu victoria la limită (6 – 5) în favoarea italiencei care a avansat până în semifinalele competiției, după shoot off, la ultima săgeată suplimentară punctând un 9, față de 8-ul Mădălinei.

În urma acestui rezultat, Mădălina AMĂISTROAIE ocupă locul 5 la Campionatul European Indoor, în proba individuală olimpică, o performanță ținând cont de participarea din ultima perioadă a sportivilor noștri la o competiție în sală.

În finala mare a probei s-au calificat Dzvenyslava CHERNYK (UKR) și Ceren KOCUR (TUR), iar meciul pentru bronz se va disputa între învingătoarea româncei, Ginevra LANDI (ITA) și Sevval YAKUPOGLU (TUR).

Tot astăzi va intra în concurs echipa masculină U21 de arc olimpic, formată din Denis HABIAN, Tamas MOREH și Mario ȚÎMPU, care se va confrunta pentru accederea în sferturile de finală cu formația similară a Slovaciei. Meciul va începe de la ora 19.00, ora locală. Câștigătoarea va întâlni în următoarea fază naționala Turciei.

Felicitări și mult succes în continuare tuturor!