sursa foto: ianseo.net

Lotul olimpic feminin de tir cu arcul şi-a încheiat săptămâna trecută stagiul de pregătire în Turcia unde a participat în perioada 3 – 7 aprilie 2024 la Turneul Internațional Kahraman Bagatir Spring Arrows.

Competiția organizată de Federația Turcă de tir cu arcul a reprezentat o bornă pentru reprezentantele noastre, Mădălina AMĂISTROAIE şi Beatrice MIKLOS.

Speranța noastră pentru calificarea la JO Paris 2024, Mădălina AMĂISTROAIE, a avut o evoluție în acumulare la turneul din Antalya. În faza calificărilor probei individuale de arc olimpic la care s-au înscris 67 de concurente, Amăistroaie a reușit 625p., punctaj care a clasat-o pe poziția 45. Ulterior, în faza eliminatorie 1/24, Mădălina a încrucișat săgețile cu, Irati UNAMUNZAGA ALTUNA (ESP), care a venit din calificări de pe locul 20 (645p.). Confruntarea dintre cele două a dat câștigat de cauză sportivei din Spania până la final, care a învins cu scorul 6-4 (27-26, 25-28, 27-27, 28-28, 24-29) într-o partidă palpitantă foarte echilibrată.

Cealaltă reprezentantă a României, Beatrice MIKLOS, a suferit o accidentare la umăr în timpul pregătirii centralizate. Miklos a declarat „forfait” înainte de acest turneu din cauza problemelor medicale.

Câștigătoarea competiției individuale feminine la arc olimpic a fost desemnată Katharina BAUER (GER), o pretendentă la medaliile olimpice. De altfel, toate componentele echipei feminine a Germaniei s-au clasat pe primele patru locuri ale ierarhiei individuale.

Concluziile perioadei de pregătire ni le-a oferit antrenorul lotului olimpic, Viorel HĂBIAN, la întoarcerea din Turcia: „A fost ultimul cantonament de pregătire pe care l-am încărcat mai mult înainte de calificări pentru Olimpiadă. La Miklos este o recidivă din punct de vedere medical, acesta fiind motivul pentru care ea nu a mai intrat în concurs. Bea a avut o perioadă de recuperare în toamna anului trecut pe problema medicală, iar acum a fost extrem de obositor, s-au tras zilnic norme de control. „

„Cu Mădălina am preferat să lucrăm pe acumulare în detrimentul performanței. Spre exemplu, la jumătatea pregătirii, ea avea rezultate de top, semn că poate ajunge să tragă din ce în ce mai corect în mai, în Germania şi iunie, din nou în Antalya. Mădă este una dintre cele mai tehnice sportive din lume, fiind foarte apreciată de către specialiști”, a mai adăugat antrenorul lotului olimpic.

Lotul olimpic s-a întors în țară, urmând programul de pregătire la nivel local.

Mult succes în continuare! Drept la țintă!