Poate fi considerat un foarte bun coechipier în cadrul lotului național, având aport esențial în performanțele echipei de arc compound și cea de field. Este supranumit „Bilă” pentru constituția sa robustă și felul ironic al comportamentului său. Vă prezentăm un membru al lotului FRTA care promite de la an la an să devină cel mai bun din divizia compound – Florin Mirel JUDEA.

Tânărul de 18 ani care a reușit 677p. în carieră (calificări n.red. – 718p. reușite de Mike SCHLOESSER – NED, record absolut) se poate mândri cu cel puțin o performanță notabilă pe an la nivel internațional în ultimele 3 sezoane, fiind constant pe podium. Este medaliat cu bronz și vicecampion european de sală în proba de echipe U21.

Concomitent cu performanța, Mirel JUDEA este student la Facultatea de Educație Fizică din Oradea. Este un potențial real și un sportiv capabil de surprize pe care FRTA îl susține în drumul său spre marea performanță. Felicitări Mirel, felicitări întregii echipe, hai România, drept la țintă!

Mirel Florin JUDEA 18 ani
PERFORMANȚE 2023 locul 3 la Cupa Europeană tineret, individual
2022 locul 2 la CE indoor, echipe U21
  2021 locul 3 la Cupa Europeană tineret, echipe
PERFORMANȚA CARIEREI   677 puncte