sursa foto: worldarcheryeurope

România a participat la Porec (Croația) în cadrul  primei manșe a Grand Prix-ului ce se desfășoară în perioada 3 – 8 iunie 2024, competiție oficială din calendarul competițional World Archery (WA) care reprezintă criteriu de acumulare de puncte pentru clasamentul mondial (n.red.- WRE, World Ranking Event) şi implicit, de calificare pentru JO Paris 2024.

Reprezentanții noștri, Mădălina AMĂISTROAIE şi Mario ȚÎMPU, au concurat la divizia de arc olimpic în probele individuale, masculin și feminin, precum şi la echipe mixte.

Echipa coordonată de antrenorul Viorel HĂBIAN a tras în calificări primele 72 de săgeți, reușind rezultatele: Mădălina AMĂISTROAIE (locul 15, 646p.), Mario ȚÎMPU (locul 67, 617p.).

Au continuat fazele eliminatorii în proba individuală feminină, unde Amăistroaie le-a învins, pe rând, pe Marin Anita HILMARSDOTTIR din Islanda, scor 6-0, apoi pe Megan HAVERS din Marea Britanie în 16imi, scor final 6-4. În faza optimilor, Mădălina a fost învinsă de sportiva din Ucraina, Anastasia PAVLOVA (loc 2 în calificări, 668p.), cu scorul 2-6 (23-27, 27-28, 27-26, 24-29), însă sportiva noastră a reușit un salt impresionant în ierarhia continentală şi mondială. Astfel, Amăistroaie ocupă în prezent locul 14 la nivel european (de la locul 34) şi respectiv, locul 30 mondial (urcare de pe 73), având totodată șanse mari pentru a mai câștiga poziții în clasament până la finalul Grand Prix-ului.

Parcursul lui Mario ȚÎMPU în proba individuală masculină s-a oprit în al doilea tur eliminatoriu. După victoria impetuoasă obținută în faza 1/48 la Clement JACQUEY (FRA), scor 6-4, Mario a fost învins de Berkay AKKOYUN din Turcia, scor 6-0, pentru obținerea unui loc in 16-imi.

În urma rezultatelor reușite în calificări, echipa mixtă de arc olimpic a României a ajuns până în sferturile de finală ale Grand Prix-ului din Croația după victoria în fața reprezentativei Ucrainei, scor final 5-4 (19+ la tie-break), în optimi. În sferturi însă, Amăistroaie şi Țîmpu au fost învinși de reprezentanții Turciei, Yenihayat şi Mete GAZOZ, scor 6-2, clasându-se în final pe poziția a cincea a clasamentului.

Între 18 – 23 iunie urmează turneul final pentru calificările la JO, eveniment ce se va desfășura în Turcia la sfârșitul căruia sperăm ca sportiva noastră, Mădălina AMĂISTROAIE, să-şi valorifice avantajul obținut în ultima perioadă şi să obțină biletele pentru Paris. Hai România, drept la țintă!